Sunt îndrăgostit!

Din nou… Profund, adânc, răscolitor… N-am fost mereu, poate că nu a fost să fie… Iubirile care au fost mi s-au strecurat, cel mai ades, printre degete.  Degeaba încercam să le țin la piept, cât mai aproape, cât mai strâns, aproape posesiv… Cu cât strângeam mai tare, cu atât iubirile deveneau mai rebele, parcă se simțeau încătușate. N-au rezistat prea mult, s-au rupt, iar sufletele s-au eliberat,  le-am pierdut și duse au fost. Le port pe toate-n suflet ca pe o comoară, sau poate doar ca pe o povară, mai dulce, mai amară…
Cândva, tânăr soldat fiind, am scris două-trei rânduri adresate unei iubite imaginare. Nu, nu avusesem încă o iubită adevărată! Eram „fecior” și doar visam la marea mea iubire. Încă visez, dar nu mai sunt demult fecior… 🙂 Atunci, în timpul cătăniei, mi-am propus să-i scriu scrisori iubitei presupuse, însă eram cam paralel cu subiectul, nu știam mai nimic despre iubire. Trebuia să mă îndrăgostesc mai întâi cu adevărat, să îmi găsesc și să-mi trăiesc iubirile, iubirea…
Câteodată am crezut că am găsit-o. Pe Ea, iubirea mea cea mare, iubirea vieții mele, acea iubire unică și irepetabilă pe care o trăiești o dată în viață. Dar nu sosise încă vremea scrisului. Poate că a sosit acum, sau poate nu…

Acest blog este rodul unor frământări de-atunci, de ieri, dintotdeauna…

Suflet Pribeag